Valorile cazului ablativ

Ablativul este cazul complementelor circumstanțiale; adesea substantivul aflat în cazul ablativ e precedat de o prepoziție care-i precizează rolul în propoziție: când citim, de exemplu, sine nube și știm (sau aflăm din dicționar) că sine înseamnă "fără", nu avem nici o dificultate în înțelegerea textului: sine nube înseamnă "fără nori"; tot astfel, cum amicis nu poate însemna decât "cu prietenii, împreună cu prietenii".

Mai greu de precizat este însă funcția ablativului când nu este însoțit de prepoziție. Ca să putem deduce valoarea unui ablativ din sensul general al propoziției, trebuie să știm ce roluri poate îndeplini în general acest caz specific limbii latine.


  1. Ablativul poate exprima instrumentul unei acțiuni (iar uneori obiectul care însoțește îndeplinirea unei acțiuni): oculis video (= văd cu ochii), gladiis pugnaverunt (= au luptat cu săbiile), Caesar eo pedestribus copiis contendit (= Caesar s-a îndreptat într-acolo cu trupele de infanterie).
    Uneori acțiunea se îndeplinește nu cu ajutorul unui instrument material, ci dintr-o cauză anumită: mea culpa (= din vina mea) sau într-un anumit mod: arte (= cu arta), ioco (= în glumă), merito (= pe merit).
  2. Ablativul poate exprima locul sau timpul acțiunii: eo loco (= în acel loc), Athenis (= la Atena), Carthagine (= la Cartagina), nocte (= noaptea), die septimo (= în a șaptea zi), hieme (= iarna).
  3. Ablativul poate exprima separarea, îndepărtarea (în latină ablatus = îndepărtat), originea: rure venit (= vine de la țară), argento spoliavit (= a prădat de bani), antiquissima familia (= (provenit) dintr-o foarte veche familie).
    În această funcție poate fi înglobat ablativul complement al comparativului: maior Lucio (= mai mare decât Lucius), melle dulcior (= mai dulce ca mierea).

În aproape toate aceste funcții ablativul poate fi însoțit, cum am văzut, de prepoziții. Ne va interesa deci să recunoaștem valorile ablativului la cele câteva prepoziții care se pot construi atât cu ablativul, cât și cu acuzativul.


  1. Prepoziția in cu ablativul arată locul unde se petrece acțiunea (= în): in horto ambulo (= umblu în (prin) grădină); cu acuzativul arată direcția în care se îndreaptă cineva (= în, pe, spre): in hortum intravit (= a intrat în grădină); uneori arată ostilitatea (= împotriva): in eam legem oratio (= un discurs împotriva acestei legi).
  2. Prepoziția sub cu ablativul arată locul sub care se află ceva: talpa sub terra habitat (= cârtița locuiește sub pământ); cu acuzativul arată direcția: sub terram descendere (= a coborî sub pământ).

În această funcție, la nume de orașe, ablativul ia locul unui vechi caz, locativul, care nu mai are forme speciale decât la declinările I și a II-a singular (Romae = la Roma, Corinthi = în Corint) -- la celelalte declinări se folosește ablativul.

Vedeți mai multe detalii despre Limba latină. Morfologia sistematizată

Pagina curentă a fost creată luni, 08 august 2016, 11:00
Ultima actualizare: miercuri, 03 mai 2017, 01:21
Începând cu 08.08.2016 pagina curentă a avut 15750 vizualizări, 0,19% din total, 5,65 pe zi
Întregul site a avut un total de 8265856 vizualizări, o medie de 2962,67 pe zi
Autor site: Emanuel Boboiu
Salt la începutul conținutului