Logo site. Imaginea unei mâini care ţine un stilou şi textul www.limbalatina.ro

Cultură, istorie și civilizație latină

Introducere
Istoria romană începe odată cu fondarea orașului, în secolul al VIII-lea î.Chr., conform legendei și se extinde pe durata a 2200 de ani până la înfrângerea ultimului împărat roman la Constantinopol în 1453. Însă, în general perioada de după anul 500 d.Chr., când puterea imperială s-a mutat din Italia spre noua capitală Constantinopol (vechiul oraș Bizantium) este cunoscută ca aparținând Imperiului Bizantin. Pentru cei mai mulți istorici era cunoscută că "Romana" se desfășoară aproximativ între secolul al V-lea înainte de nașterea lui Hristos până în secolul al VI-lea d.Chr. Așa-numitul "Sfânt Imperiu Roman", o alianță de state germanice și italice, fondat de Charlemagne în anul 800 d.Chr., constituie o problemă cu totul diferită.
De altfel, ca în cazul multor alte aspecte din viața cotidiană, datorită romanilor, putem măsura cu acuratețe aceste perioade de timp. În primul secol î.Chr. doi cezari, Iulius și Augustus, au format calendarul cu 12 luni și 365 zile și o zi în plus odată la patru ani. Este un caz tipic al ingeniozității romane, totul fiind atât de precis calculat încât fiecare ciclu annual era cu doar 11 minute decalat față de mișcarea de revoluție a Pământului. În altă ordine de idei, romanii numărau anii ca "A.U.C." adică "ab Urbe condita" (de la fondarea orașului).

Tradiţie și legendă
Tradiția spune că Roma a luat naștere în anul 753 î.Chr. Aceasta ține de legendă, însă pentru istorici este o dată la fel de potrivită ca oricare alta pentru a marca vremurile când păstorii și agricultorii din dealurile joase și însorite ce înconjurau o luncă mlăștinoasă au dezvoltat o comunitate cunoscută de atunci sub numele de Roma. Legenda spunea că numele orașului lor venea de la Romulus și Remus, doi gemeni orfani alăptați de o lupoaică pe malurile Tibrului. Istoricii de astăzi, cu o mai redusă atracție spre legenda consideră că numele provine din limba etruscă sau greacă (probabil din cuvântul grecesc "rhome" însemnând "puternic")
Se știe că zilele de început ale Romei se aflau sub semnul dominației etrusce, o națiune puternică din Italia centrală. Un prim pas l-a constituit alungarea regilor etrusci, adesea tiranici, de către familiile conducătoare din Roma.

Categoriile sociale
În anul 244 A.U.C. (adică 509 î.Chr.) patricienii romani au dezvoltat o formă de guvernământ cvasireprezentativă, cu o pereche de consuli conducători, aleși pentru mandate de un an.Aceasta a marcat începutul Republicii Romane, o formă de guvernământ ce va continua până când Iulius Caesar va traversa Rubiconul, 460 de ani mai târziu. Aceste cinci secole au fost marcate de prosperitate și democrație.
În Roma republicană existau în principiu trei clase sociale: sclavii care nu aveau aproape nici un drept; oamenii obișnuiți sau plebeii, o categorie ce includea multă populație eliberată (foști sclavi); patricienii, urmași ai acelor familii conducătoare, ce activau prin drept ereditar în una din marile instituții conducătoare ale lumii antice, Senatul Roman.
Când porneau în războaie, legiunile romane purtau stindarde, cu faimoasele inițiale: "Senatus populusque romanus" (adică "senatul și poporul Romei").
Însă, într-o mare măsură istoria republicii este o istorie a luptei între senatori și plebei, aceștia câștigând tot mai multă putere politică. Această luptă a claselor se desfășura în mijlocul piețelor largi, între arcurile de triumf și marile temple dominate de coloanele grandioase ale Forumului roman, centrul civic ce a fost inima orașului pentru aproape 1000 de ani.
"Curia", înaltă cameră rectangulară a Senatului, se poate vedea și azi în cadrul Forumului chiar vis-a-vis de "Comitium" unde plebeii se adunau pentru a-și exprima voința, prin intermediul unui "plebiscitum", decizia poporului. Până la începutul secolului al II-lea î.Chr. dreptul la vot era atât de bine stabilit în rândul plebeilor încât se poate spune că Roma dezvoltase un sistem politic viguros, unul destul de familiar cetățenilor democrației moderne de azi. De altfel, existau și pe atunci partide și fracțiuni rivale, sponsori ai partidelor politice și politicienilor, iar în campanii se foloseau atât pancartele cât și publicitatea negativă.

Conducătorii Romei
Unul dintre cei mai abili politicieni romani poate fi considerat Marcus Licinius Crassus, probabil cel mai mare deținător de proprietăți din Roma, dar care își dorea și puterea politică. Pentru a-și atrage simpatia publicului aruncă literalmente cu bani. Atunci când a înăbușit revolta sclavilor conduși de Spartacus în anul 71 î.Chr., sclavii crucificați se întindeau de-a lungul Via Apia pe mai mult de o sută de mile. Crassus a sărbătorit pregătind 10000 de mese în Forum, hrănind întreaga Romă pentru mai multe zile. Unul dintre beneficiarii săi fiscali a fost Iulius Caesar, pe vremea aceea un tânăr în plină ascensiune. În timp ce steaua lui Caesar se ridica pe firmamentul roman, Crassus profita din plin. A atins vârful carierei sale politice în anul 61 î.Chr. când a făcut parte din Triumviratul ce conducea aparatul statului. Singurul lucru ce rămăsese de cucerit era gloria militară. Îndatorat, Caesar l-a trimis în Siria să lupte împotriva amenințătorilor parti. Crassus a fost învins în bătălia de la Carrhae în anul 53 î.Chr. Legenda spune că atunci când partii au realizat că-l uciseseră pe cel mai bogat roman, i-au turnat aur topit pe gât considerând că setea lui de o viață pentru aur trebuie satisfăcută în moarte. Sfârșitul lui Crassus nu numai că a eliminat un potențial rival, dar prin contrast a întărit recordul nepătat al lui Caesar ceea ce privea succesele militare. Când Caesar și-a condus armatele peste Rubicon în anul 49 î.Chr., sfidând ordinele Senatului era deja clar că va acapara puterea absolută. Conspiratorii care l-au asasinat în anul 44 î.Chr. credeau probabil că salvează democrația romană. De fapt n-au făcut altceva decât să declanșeze un lung război civil.
În cele din urmă, fostul aliat al lui Caesar, Marcus Antonius, a fost învins În bătălia de la Actium în 31 î.Chr. Învingătorul, Octavianus, s-a întors la Roma, s-a autonumit "Augustus" și a stabilit în cele din urmă o conducere unică. Imperiul creat de Caesar Augustus va continua să existe pentru încă patru secole la Roma și alte zece după mutarea la Constantinopole.
Primul împărat al Romei s-a dovedit a fi și unul dintre cei mai buni. Augustus a folosit toate instrumentele guvernării. Îngrijorat în ceea ce privea natalitatea, a impus unele măsuri restricte (împotriva avortului) sau chiar a stimulat nașterile prin scutiri de taxe pentru familiile numeroase. Pentru a verifica eficacitatea măsurilor sale organiza recensăminte.
Ocazional, în secolele ce au urmat imperiul a fost condus de alți lideri de statura lui Augustus: Nerva, Traianus, Hadrianus, Antonius Pius si Marcus Aurelius.
Pe de altă parte de-a lungul secolelor tronul imperial a trecut și prin mâna unora dintre cei mai malefici conducători. Caligula (37-41 d.Chr.) și-a ucis fratele, printre alte nenumărate crime, dar și-a iubit atât de mult calul, Incitatus, încât l-a numit senator.
Elagabalus (177-192 d.Chr.) și-a manifestat preferința pentru vestimentația feminină imediat ce a ocupat tronul. El a ajuns să ordone Senatului să-l declare "împărăteasă a Romei".
În fine, Nero (54-68 d.Chr.) și-a ucis o mulțime de rude, inclusiv fratele, soția însărcinată, a trimis nenumărați creștini la morți teribile în arene. Pentru a-și garanta audiența la odioasele sale recitaluri lirice își încuia publicul în teatru. Se spune că unele femei nășteau în timpul programului, în timp ce împăratul continua fără griji.
Ultimul împărat care a condus imperiul din Roma a fost Constantin. Acesta a proclamat faimosul edict al toleranței în favoarea creștinilor. Mult mai târziu, pe patul de moarte a fost botezat, devenind primul împărat creștin al Romei. Tot el a fost acela care și-a mutat tronul spre est, în noua sa capitală, marcând sfârșitul unei ere.

Banchetele romane, o adevărată artă a plăcerii
Aceste ceremonii erau tot atât de importante ca și saloanele secolului al XVIII-lea. Împărații, neavând curte, trăiau înconjurați de sclavi, iar seara cinau împreună cu prietenii și nu numai. Odată onorurile publice și guvernarea terminate, participarea la astfel de banchete era un fapt obișnuit. Chiar și săracii luau parte la festine (9/10% din populația imperiului).
Manierele erau mai puțin savante ca astăzi, cina fiind luată cu prietenii. Interesant este faptul că la aceste banchete invitații erau așezați pe paturi și nu pe scaune. Nu se mânca pe scaun decât la mesele obișnuite (la oamenii simpli numai stăpânul casei mânca așezat pe scaun, ceilalți stând în picioare). Bucatele semănau atât cu cele din bucătăria orientală, cât și medievală: foarte condimentate și acompaniate de sosuri complicate. Carnea era fiartă înainte de a fi prăjită și era servită dulce. Gama gusturilor era de la dulce la acru. Partea cea mai importantă a banchetului era cea în care se bea, vinul fiind cel mai apreciat, dar numai îndoit cu apă. În prima jumătate a cinei se mânca, pentru ca apoi să se bea, cea de a doua parte constituind banchetul propriu-zis ("comissatio").
Festinul era o mică sărbătoare. Cei prezenți purtau flori în păr sau coronițe și erau parfumați cu ulei înmiresmat (alcoolul nu era cunoscut, parfumurile fiind dizolvate în ulei).
Banchetul era mai mult de atât: dacă stăpânul avea un meditator pentru copii sau un filosof printre invitați acesta lua cuvântul și ținea o prelegere pe diverse teme. Existau momente în care se ascultă muzică. La astfel de mese erau invitați și dansatori profesioniști ale căror servicii erau plătite.
Romanii adorau astfel de manifestări și nu ratau nici un prilej de a serba. Cei din aceeași breaslă se adunau în diferite locuri (de exemplu la bărbier sau oriunde altundeva). La Pompei aceste întâlniri erau numeroase: călătorii opreau la câte un han, unde serveau băuturi. Aceste practici erau considerate de "mauvais ton", astfel că o persoană publică văzută în astfel de localuri își strica reputația.

Collegia
Aceste "collegia" erau de fapt niște asociații private libere, de care se temeau autoritățile pentru simplul motiv că scopurile pentru care se adunau aceste persoane erau neclare. Nu numai oamenii liberi luau parte la aceste frăţii, ci și sclavii care aveau aceeași meserie sau onorau aceeași divinitate. În fiecare oraș se întâlneau astfel de frăţii, una sau mai multe; asociația țesătorilor, a celor care îl adorau pe Hercule, a vânzătorilor de bumbac etc. Fiecare își avea sediul într-un singur oraș și erau admiși numai bărbați, nici o femeie. Indiferent de obiectivul lor, religios sau profesional, toate frăţiile erau organizate după modelul unei cetăți: cu așa numiți consilieri, magistrați. Dacă frăţia era religioasă, cei care făceau parte foloseau acest prilej pentru a organiza banchete. Fiecare membru plătea o taxă de intrare care îi asigura funeralii împunătoare și un banchet de adio; era uneori singurul mijloc pentru un sclav de a avea o înmormântare decentă.

Câteva concluzii
De reținut în urma celor expuse mai sus ar fi în primul rând:

  • dezvoltarea unui sistem politic viguros și bine fundamentat, existând încă depe atunci partide și diverse fracţiuni rivale, precum și "sponsorii" politicienilor;
  • promovarea unei forme de guvernământ care a dus la prosperitatea și extinderea Imperiului Roman;
  • organizarea asociațiilor private libere, cu obiective profesionale sau religioase, motiv de teamă pentru autoritățile de atunci;
  • puternica dezvoltare militară, imperiul roman fiind invincibil până la decăderea sa.

Pagina curentă a fost creată luni, 08 august 2016, 11:00
Ultima actualizare: joi, 15 decembrie 2016, 02:15
Începând cu 08.08.2016 pagina curentă a avut 1603 vizualizări, 0,16% din total
Întregul site a avut un total de 981524 vizualizări
Salt la începutul conținutului

   Valid HTML 5    CSS valid!