Fortunatus

O fi latina "limbă moartă" în vremea asta, dar în Evul Mediu nu a fost deloc aşa. Oamenii scriau, cântau, gândeau şi se rugau frecvent în latină. Ca urmare, a existat o anumită dinamică a limbii, încât latina Evului Mediu, pe care am cutezat a o numi "mediolatină" (prin analogie cu mediogreaca vorbită în Bizanţ) prezintă particularităţi notabile faţă de latina clasică, pentru a nu mai vorbi de latina veche.

Spre exemplu, iată un aspect de care m-am lovit când vine vorba de tradus rugăciuni medievale: în Angelus Domini apare sintagma quesumus Domine. Verbul queso, ere = a ruga este socotit varianta intensă a verbului quero,-ere, care înseamnă tot a ruga. Astfel de "perechi frecventative" dau dificultăţi în traducere, deocamdată cea mai bună formulă pentru "quesumus Domine" fiind "ne rugăm iarăşi şi iarăşi, Doamne !"
_________________
Christus Rex perpetuus