Întemeierea legendară a Romei

Romanii nu au dezvoltat într-atât un mit al întemeierii lumii în sine, cât unul al întemeierii Romei )pentru care au acordat o importanță foarte mare). S-au dezvoltat două mituri distincte despre începuturile Romei: cel al gemenilor Romulus și Remus și cel al eroului Aeneas.

Romulus și Remus

Mitul lui Romulus și Remus este foarte cunoscut din lucrarea lui Titus Livius (Ab Urbe condita - De la întemeierea Romei). Gemenii sunt născuți din zeul Marte și muritoarea Rhea Silvia. Când erau foarte mici, marele unchi i-a lăsat în voia valurilor râului Tibru să moară. Marele unchi a furat puterea regală de la bunicul gemenilor și nu dorea ca cei doi să i-o pericliteze. Dar o lupoaică i-a găsit pe Romulus și Remus și i-a ținut lângă ea, până ce un păstor i-a descoperit. Păstorul și soția lui i-au luat în casa lor și i-au crescut ca pe proprii lor copii. Câțiva ani mai târziu, după ce bunicul lor a revenit la putere, Romulus și Remus au decis să întemeieze un oraș. Totuși, între gemeni a început un conflict, iar în încăierarea următoare Remus a murit. În unele versiuni Romulus l-a ucis pe Remus, în altele însoțitorii acestuia. După ce fratele lui a murit, Romulus a denumit noul oraș Roma și a devenit primul rege. După Varro, anul întemeierii Romei de către Romulus este 753 î.Chr..

Întemeietorul Aeneas

O a doua legendă a întemeierii Romei trasează începuturile acesteia la Aeneas, fiul zeiței Venus și al troianului Anchise.
Aeneas a venit din cetatea Troia, care a fost cucerită de către greci în războiul troian; războiul a avut loc cam prin secolele XIII sau XII î.Chr. și constituie subiectul operei lui Homer.
Deși Aeneas joacă în Iliada un rol nu prea însemnat, legenda romană îl ridică la rangul de întemeietor. Eroul împreună cu un grup de supraviețuitori troieni a părăsit cetatea distrusă și, îndrum spre Italia, se oprește pe la Cartaginezi. După dragostea cuDidona, pleacă și din Cartagina și ajunge în Italia unde întemeiază Roma.

Vergilius și Eneida

Savanții susțin că legenda lui Aeneas a început să câștige teren prin secolul III î.Chr., când Roma a început să existe ca națiune, și se căuta mărirea prestigiului Romei prin conexiuni cu marile figuri ale mitologiei grecești. Prin urmare, a fost dificil pentru scriitorii de mai târziu să rezolve diferența de patru secole dintre plasarea întemeierii lui Aeneas (sec. XII î.Chr.) și cea a lui Romulus (sec. VIII î.Chr.).
Vergilius rezolvă problema în a sa epopee Eneida, care spune că Aeneas se căsătorește cu Lavinia, fiica regelui Latium-ului, un regat care ocupa teritoriul viitoarei Rome. Prin această căsătorie, Aeneas devine originatorul unui șir de regi, fiind și unul dintre strămoșii lui Romulus și ai romanilor.

Răpirea sabinelor

Cele mai multe dintre povestirile timpurii despre Roma au de-a face cu cei șapte regi legendari, considerați ca fiind primii conducători ai regatului.
Una dintre cele mai cunoscute povestiri despre domnia lui Romulus este "Răpirea sabinelor". După cum spune această legendă, Romulus și însoțitorii lui aveau nevoie de soții pentru a avea apoi copii și astfel să asigure viitorul Romei. Ei i-au invitat pe vecinii lor sabini la o serbare și le-au răpit fiicele. Atunci s-a iscat un război între cele două comunități și pacea nu a fost restabilită până ce femeile sabine nu și-au declarat preferința ca romanii să le fie bărbați. Apoi sabinii s-au unit cu romanii într-o singură comunitate.

Până în anul 509 i.Chr. au condus în total șapte regi, primul fiind Romulus.